CREZ

Fiecare an şcolar reprezintă pentru mine un nou început,fiecare zi a lui-o nouă provocare, fiecare oră de curs-un nou ,,spectacol" pe scena devenirii vieţii , ai cărui ,,actori" dobândesc împliniri cu fiecare interpretare a rolurilor didactice, dând farmec trecerii clipei,pricepând azi mai mult decât ieri , şi mâine mai mult ca azi.

Stabilind legaturile de încredere,bazate pe comunicare şi respect reciproc , reuşim să stârnim ecouri în sufletele tinere ale ,,ucenicilor cuvântului " , trecând împreună peste greutăţile întâlnite pe drumul iniţiatic de împlinire, dezlegând tainele buchiilor şi ale calculelor, descătuşând spiritele dorinţei de cunoaştere şi ridicând barierele către libertatea cugetului.

Zorii zilei de azi încep călătoria spre mâine, în care, la fiecare pas,descoperim frumuseţea sufletului de copil,ajutându-l să îşi învingă

temerile, sprijinindu-l să îşi înalţe spiritul liber - prin deschiderea aripilor gândului în plutirea dincolo de vâltoarea acestei lumi vremelnice.

septembrie 2010

Puncte de referinţă

  • << În acest moment special al carierei mele , gânduri de mulţumire îmi sunt îndreptate spre Dumnezeu , care m-a sprijinit pentru a trece încercările şi greutăţile acestui parcurs. Adâncă recunoştinţă mamei mele educatoare,Anuţa Morariu, care mi-a transmis zestrea de haruri necesare acestei profesii nobile , şi sorei mele , Crina,de la care am deprins multe din tainele învăţământului primar. Pioasă amintire celor care mi-au vegheat paşii, dintr-o lume mai bună ,tatălui şi bunicilor mei, cei care mi-au deschis sufletul spre frumos , inoculându-mi pasiunea pentru dulcea potrivire a cuvintelor , iubirea pentru tot ce e frumos, aprecierea pentru trecutul şi tradiţiile acestui neam , înclinaţia spre legănarea pe aripile muzicii , admiraţia şi implicarea în fenomenul sportiv. Gânduri de recunoştinţă îndrept spre dascălii din grădiniţa,şcoala primară, şcoala gimnazială şi liceul pedagogic , adevărate exemple de devotament în domeniul educaţiei.Un gând special îl indrept spre d-ra Haller , un model ce a inspirat generaţii şi generaţii de absolvenţi de liceu pedagogic, făcându-i să aprecieze punctualitatea, obiectivitatea notării şi pasiunea pentru meserie. Nu în ultimul rând,mulţumiri unor elevi minunaţi, alături de care am simţit că eforturile mele nu sunt zadarnice ,şi că aceste seminţe bune presărate în sufletele lor vor rodi bogat în anii ce vor veni ,aducându-le împlinirea , alături de părinţii ce le stau alături . Sentimente alese îndrept spre directorii unităţilor şcolare în care am muncit , alături de gânduri de apreciere către toţi colegii dedicaţi apostolatului educaţional , cu îndemnul de a continua munca de luminare a generaţiilor ce vin ,trecând peste necazurile cotidianului, aprofundând sensul versurilor : Să poţi să crezi, când altii te înşală /Să te ridici, când alţii te doboară / Să poţi păstra, ce alţii vor s-alunge / Să râzi, chiar dacă sufletul îţi plânge / Şi cald tu să rămâi, chiar de afară ninge / Aceasta este arta de-a învinge >>

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Gala Nationala a Voluntarilor 2013

Gala Nationala a Voluntarilor 2013


Joi, 12 decembrie 2013 în cadrul Galei Naționale s-au premiat voluntarii, proiectele de voluntariat, coordonatorii de voluntari si centrele de voluntariat cu rezultatele deosebite pe durata anului 2013. Seara de Gală a avut loc la Arenele BNR din București cu sprijinul Băncii Naționale a României, în prezența a numeroase personalități din mediul instituțional, corporate și mediul artistic precum Margareta Pâslaru, Zoli Toth, Irina Păcurariu, Steven van Groningen și Valeria van Groningen precum și Secretari de Stat din partea Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educației Naționale. 

Câștigătorii Galei Naționale a Voluntarilor ediția 2013 sunt:

  1. Proiectul de voluntariat al Anului în domeniul Sănătate – Expoziția ”Corul Inocenților” al Fundației HOSPICE Casa Speranței
  2. Voluntarul Anului în domeniul Sănătate – Irina Popescu, Asociația SOS Infertilitatea
  3. Proiectul de voluntariat al Anului în domeniul Activism Civic și Drepturile Omului – ”Cunoscandu-ne drepturile, combatem discriminarea” al Asociației IHTIS
  4. Voluntarul Anului în domeniul Activism Civic și Drepturile Omului –Emilian Ceredeev, Asociația Proiect Pro Europa
  5. Proiectul de voluntariat al Anului în domeniul Tineret – BraveArt al Fundației Comunitare Iași
  6. Voluntarul Anului în domeniul Tineret – Vișinel Costel Bălan, Asociația Desenăm Viitorul Tău
  7. Proiectul de voluntariat al Anului în domeniul Sport și Recreere –Rocket Bike Fest Help Autism al Asociației Help Mălin
  8. Voluntarul Anului în domeniul Sport și Recreere – Codruț Gabriel Morariu,Asociația Sportivă MARIS 2009 Tg. Mureș
  9. Proiectul de voluntariat al Anului în domeniul Corporativ – Brutăria de Fapte Bune, Banca Comercială Română
  10. Voluntarul Anului în domeniul  Corporativ – Magda-Eugenia Palfi, Raiffeisen Bank/United Way
  11. Proiectul de voluntariat al Anului în domeniul Artă și Cultură –StudentFest- Paradox al Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara
  12. Voluntarul Anului în domeniul Artă și Cultură – Ana-Maria Isabella Mihai, Organizația Salvați Copiii, filiala Craiova
  13. Voluntarul Anului în domeniul Educație – Elena Dina, Asociația Ramura-Centru de excelență
  14. Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Educație – Sigur.info, Organizația Salvați Copiii România
  15. Proiectul de voluntariat al Anului în domeniul Protecția Mediului și Animalelor – Ecopatrula Școlară al Primăriei Municipiului Roman
  16. Voluntarul Anului în domeniul Protecția Mediului și Animalelor –Simona Ghiță, Corpul Voluntarilor Gărzii Naționale de Mediu- filiala Constanța
  17. Proiectul de voluntariat al Anului în domeniul Social – Festivalul egalității șanselor pentru copii și tineret ,,Inimi la Unison” al Asociației Umanitare ,,INIMI LA UNISON”
  18. Voluntarul Anului în domeniul Social – Ionuț Spiridon, Asociația ADOR Copiii - comunitatea familiior adoptive
  19. Voluntarul Senior al Anului – Iulia Cristina Besnea, Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului- filiala Constanța
  20. Voluntarul Junior al Anului – Andreea Anamaria Cordon, Asociația Absolvenților Universității  „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
  21. Coordonatorul de Voluntari al Anului – Andrei Tailup, Societatea Națională de Cruce Roșie din România, filiala Suceava
  22. Premiu special  pentru merite deosebite in domeniul voluntariatului– Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca
  23. Premiu special pentru cea mai de impact campanie TV care promoveaza voluntariatul – Campania ”Ajută România!” realizată de Știrile TVR